În cadrul Programului Regiunea Centru, până în 15.02.2024, am lansat 16 apeluri de finanțare, cu un buget total cumulat al acestor apeluri de 916.175.036 euro, respectiv mai mult de două treimi din bugetul total alocat regiunii. Mai multe informații despre toate cele 31 de acțiuni de finanțare prevăzute în Program, stadiul în care se află de consultare, activ sau închis se poate afla consultând website-ul programului, respectiv secțiunea din link: https://www.regiocentru.ro/actiuni/.
Pe cele 16 acțiuni lansate spre finanțare, s-au depus până în prezent 478 cereri de finanțare cu o valoare totală de peste 670 milioane euro. Ca de obicei, cele mai multe cereri de finanțare s-au depus pe apelul de finanțare deschis pentru mediul privat din Regiunea Centru. Un număr de 377 de cereri de finanțare erau depuse de mediul privat pe apelul 1.4.1 dedicat ”Investițiilor tehnologice în IMM-uri” și 2 cereri s-au depus pe apelul 2.2 ” Întreprinderi digitale pentru o economie avansată – sectoarele de specializare inteligentă”. Pentru eficiența energetică a clădirilor publice primăriile au depus 69 de cereri de finanțare, 14 proiecte pentru investiții în ”Învâțământul antepreșcolar și preșcolar”, 12 cereri pentru ”Conservarea, protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A”, iar 4 proiecte s-au depus pentru investiții în ”Creșterea relevantei învățământului terțiar –universitar”. Cu excepția liniei de finanțare pentru eficiența energetică a Clădirilor publice, unde avem solicitate prin proiectele depuse circa 93% din bugetul alocat, pe toate celelalte 4 acțiuni de finanțare din Program s-au solicitat finanțări cu o valoare aproape dublă raportat la bugetul de finanțare alocat. Din totalul cererilor depuse, avem la data de 15.02.2024, 18 proiecte în etapă de contractare, 10 proiecte pentru creșterea eficienței energetice, 4 pentru modernizarea învățământului antepreșcolar și preșcolar și tot 4 pentru reabilitarea patrimoniului cultural din regiune.
În cadrul Programului Tranziție justă, avem un apel lansat ”Sprijin pentru IMM-uri” pentru întreprinderile din județul Mureș. Pe acest apel, până în 1 februarie 2024 s-au depus 5 cereri de finanțare cu o valoare de 83,234,049.22 lei, Acest apel va fi deschis până în 20 martie 2024