La multi ani ! An nou fericit !

Vă dorim să aveți un nou an mai bun și liniștit, bogat în vise împlinite, însuflețit de prieteni și bunăstare, darnic în destinații și proiecte de succes, abundent în sănătate și plin de bucuria zilnică a perspectivei că va fi bine! Să aveți forța de a vă atinge obiectivele, pe baza unor noi planuri, cu mai multe și mai bune realizări!

Detalii

A fost prelungit termenul de depunere al proiectelor pentru apelurile aferente Axei prioritare 4

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a prelungit termenele de depunere ale proiectelor în cadrul tuturor Priorităților de investiții aferente Axei Prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, a Programului Operațional Regional 2014-2020. Noul termen limită este data de 29.03.2019, ora 12:00.

Detalii

REGIO și Banca Mondială derulează investiții în domeniul medical la 13 spitale din Regiunea Centru

În ultima lună a acestui an au fost semnate pentru finanțare, din resurse financiare europene, două proiecte prin care la 13 unități medicale din Regiunea Centru vor fi derulate investiții în valoare totală de peste nouă milioane euro pentru dotarea secțiilor de tratament ambulatoriu precum și la unitățile de primiri urgențe (UPU). Cele 13 spitale din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita Mureș și Sibiu beneficiază de posibilitatea de a-și achiziționa dotări și echipamente medicale, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în cadrul a două cereri de finanțare în cadrul cărora leader este ministerul Sănătății și coordonarea achizițiilor este realizată de Unitatea de Management din cadrul Băncii Mondiale. Este vorba de proiectul cu denumirea ”Îmbunătățirea accesului populației din Regiunea Centru la servicii medicale de urgență, prin dotarea cu aparatură de înaltă performanță” – Cod SMIS 125222, a cărui valoare totală este de peste 24,8 milioane lei, precum și despre proiectul ”Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația din Regiunea Centru prin dotarea cu aparatură de înaltă performanță” – Cod SMIS 125230, a cărui valoare totală este de peste 16,8 milioane lei, peste 70% din aceste sume urmând a fi fonduri nerambursabile.
Detalii

Competitivitatea Regiunii Centru a crescut semnificativ ca urmare a implementarii proiectelor finantate prin POSCCE

Incepand cu anul 2013, ADR Centru a dobandit calitatea de Organism Intermediar la nivelul Regiunii Centru – formata din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu – pentru implementarea a cinci operatiuni din cadrul Axelor Prioritare 1 si 3 ale POS CCE 2007-2013. Pentru buna derulare a acestor activitati ADR Centru a depus la Autoritatea de Management mai multe proiecte de asistenta tehnica ce asigurau buna derulare a Programului la nivel regional.

Detalii

Un nou centru de servicii sociale la Ocna Sibiului

 Investitie REGIO importanta la Ocna Sibiului, ca urmare a semnarii - de catre domnul George-Claudiu Predescu, Primarul orasului Ocna Sibiului si de domnul Dan Popa, director Directia Organism Intermediar pentru POR din cadrul ADR Centru – a proiectului de finantare prin Programul Operational Regional 2014-2020 pentru realizarea de investitii in domeniul social, pentru „Centrul de servicii Ocna Sibiului”. Se vor utiliza peste trei milioane lei, din care mai mult de 2,9 milioane lei fonduri nerambursabile de catre structura parteneriala dintre Unitatea Administrativ Teritoriala Orasul Ocna Sibiului si Asociatia AS 2001 Alba Iulia, pentru reabilitarea, extinderea si schimbarea destinatiei unei cladiri in centru de zi fara componenta rezidentiala.
Detalii

Eco-agrement cu fonduri Regio la Aiud-Alba

Inca o veste buna pentru comunitatea aiudeana, inaintea Craciunului! La sediul ADR Centru Alba Iulia, a fost semnat - de catre doamna Oana Badea, primarul municipiului Aiud si de domnul Dan Popa, director Directia Organism Intermediar pentru POR din cadrul ADR Centru - proiectul de finantare prin Programul Operational Regional 2014-2020 pentru realizarea de investitii in doua importante zone verzi, in cadrul proiectului cu titlul ”Eco-agrement Aiud – Zone de agrement Avram Iancu si Ecaterina Varga”, prin care se vor atrage fonduri nerambursabile in valoare de circa 1,25 milioane euro in municipiul Aiud. Prin proiect se vor reabilita spatii in suprafata totala de circa 1,3 hectare, pentru cresterea calitatii spatiului public urban si a vietii locuitorilor.  
Detalii

Peste un milion euro din fonduri REGIO pentru refunctionalizarea parcului si cladirii observatorului astronomic Odorheiu Secuiesc

Azi, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, domnul Árpád Gálfi, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, si domnul Dan Popa, director Directia Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 din cadrul ADR Centru, au semnat contractul de finantare pentru proiectul ”Amenajarea zonei verzi Cserehát prin reconversia si reutilizarea terenului, respectiv refunctionalizarea cladirii degradate al Observatorului astronomic din municipiul Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita”, a carui valoare totala este de peste 5 milioane lei, pentru modernizarea unui parc in suprafata totala de peste 1,8 hectare si crearea unei zone publice de agrement si recreere. Pana la finalul lunii februarie 2021, in acest municipiu emblematic vor fi realizate lucrari pentru dotarea zonei intr-o maniera moderna, eco-eficienta si protectiva, accesibila publicului larg. 
Detalii

REGIO finanteaza investitiile la opt unitati ambulatorii ale unor spitale din Alba si Sibiu

Recent, la sediul din Alba Iulia al ADR Centru au fost semnate pentru finantare, din resurse financiare europene, proiectele prin care opt unitati spitalicesti din judetele Alba si Sibiu beneficiaza de posibilitatea de a-si achizitiona dotari si echipamente medicale, prin Programul Operational Regional 2014-2020. Este vorba de proiectul coordonat de Ministerul Sanatatii, avand denumirea ”Asigurarea accesului la servicii de sanatate in regim ambulatoriu pentru populatia judetelor Sibiu si Alba” – Cod SMIS 125264, a carui valoare totala este de peste 14 milioane lei, din care 98% vor fi fonduri nerambursabile.
Detalii

Investitii in valoare totala de 10 milioane euro pentru dotari in sanatate

In cursul acestei luni au fost semnate pentru finantare, din resurse financiare europene, proiectele prin care 9 unitati spitalicesti din judetul Mures beneficiaza de posibilitatea de a-si achizitiona dotari si echipamente medicale, prin Programul Operational Regional 2014-2020. Este vorba de proiectele coordonate de Ministerul Sanatatii si denumite ”Imbunatatirea accesului populatiei din judetul Mures la servicii medicale de urgenta” – Cod SMIS 125333 si ”Asigurarea accesului la servicii de sanatate in regim ambulatoriu pentru populatia judetului Mures” – Cod SMIS 125334, proiecte a caror valoare totala cumulata este de peste 46 milioane lei, din care 98% vor fi fonduri nerambursabile.
Detalii

Respect pentru bunicii comunității aiudene

La Alba Iulia, a fost semnat - de către doamna Oana Badea, primarul municipiului Aiud și de domnul Dan Popa, director Direcția Organism Intermediar pentru POR din cadrul ADR Centru - proiectul de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru realizarea de investiții în domeniul social din județul Alba, în cadrul proiectului cu titlul ”Respect pentru bunicii comunității aiudene”, prin care se vor atrage fonduri nerambursabile în valoare de circa 800.000 euro în municipiul Aiud. Beneficiar al proiectului este structura partenerială dintre Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Aiud și Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România, 98% din totalul cheltuielilor eligibile fiind finanțare europeană pentru realizarea unui centru de zi, a unei cantine sociale și a unei unități de îngrijire la domiciliu.
Detalii