Prin OUG nr. 113 din 14 decembrie 2023 a fost modificată OUG nr. 23/ 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027.
Principalele modificări vizează următoarele aspecte:
- Pentru proiectele de investiţii publice pentru care nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire, precum şi pentru proiectele care vizează exclusiv achiziţia de servicii şi/sau dotări, solicitantul are obligaţia, în condiţiile şi la termenele din Ghidul solicitantului, în etapa de contractare, respectiv nu mai târziu de semnarea contractului de finanţare/emiterea deciziei de finanţare, de a face dovada unui drept real sau a unui drept de folosinţă care rezultă din contracte de închiriere sau de comodat asupra bunurilor imobile care fac obiectul cererii de finanţare şi/sau asupra bunurilor imobile care constituie locaţia/locaţiile de implementare a proiectului. În situaţia în care, în etapa de contractare, beneficiarul nu demonstrează că este titularul dreptului real sau al unui drept de folosinţă care rezultă din contracte de închiriere sau de comodat, cererea de finanţare este respinsă.
- Bunurile imobile care fac obiectul cererii de finanţare trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, nu mai târziu de semnarea contractului de finanţare /emiterea deciziei de finanţare, după caz, următoarele condiţii:
a) să fie libere de orice sarcini sau interdicţii incompatibile cu realizarea activităţilor proiectului;
b) să nu facă obiectul unor garanţii, cesionări şi nici a unei alte forme de sarcini care ar putea afecta dreptul invocat;
c) să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti;
d) să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.
- Autoritatea de management/organismul intermediar poate stabili prin Ghidul solicitantului limitele dreptului invocat, care să nu fie incompatibile cu realizarea activităţilor proiectului, pentru bunurile imobile care fac obiectul cererii de finanţare şi/sau bunurile imobile care constituie locaţia/locaţiile de implementare a proiectului.
- Termenul de transmitere a documentelor solicitate în etapa de contractare poate fi prelungit o singură dată de către autoritatea de management/organismul intermediar în baza unei justificări fundamentate.
- Autoritatea de management/Organismul intermediar, după caz, poate solicita clarificări în etapa de contractare, în legătură cu documentele verificate, cu respectarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării, iar solicitanţii au obligaţia să răspundă la clarificări în termenul stabilit de autoritatea de management/organismul intermediar care nu poate depăşi 15 zile lucrătoare, calculat de la data primirii solicitării de clarificări, sub sancţiunea respingerii cererii de finanţare.