Finanțări PNRR – S-a lansat finanțarea pentru infrastructura destinată vehiculelor electrice

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat Ghidul solicitantului pentru Componenta 10 a PNRR, “Fondul local” și Schema de ajutor de stat „Sprijin acordat pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență — PNRR/2022/C10 — Fondul Local — promovarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice”.

Programul sprijină asigurarea cadrului necesar pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România prin investiții în infrastructura locală care vor susține reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, precum și reducerea disparităților teritoriale la nivel regional, intra-regional și intra-județean și asigurarea cadrului pentru reformarea și digitalizarea instrumentelor de planificare teritorială și urbană la nivelul autorităților publice locale.

Ghidul solicitantului se adresează UAT-urilor municipii reședință de județ și municipiul București, municipiilor, altele decât cele reședință de județ, orașe și comune, parteneriatelor și/sau ADI pentru proiectele desfășurate cu UAT din zona periurbană/zona metropolitană/zona urbană funcțională și/sau cu consiliile județene/municipiul București.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat Schema de ajutor de stat „Sprijin acordat pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență — PNRR/2022/C10 — Fondul Local — promovarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice”.

Obiectivul principal al schemei este de a sprijini dezvoltarea în România a unei infrastructuri de reîncărcare accesibile publicului pentru vehiculele electrice cu baterie (denumite în continuare vehicule electrice), pentru a stimula pătrunderea pe piață a acestora și a reduce impactul transporturilor asupra mediului, prin acordarea de ajutoare de stat în baza unei proceduri de ofertare concurențiale.

Bugetul alocat prezentei scheme este 214,5 milioane euro. Valoarea finanțării nerambursabile ce poate fi acordată pentru un proiect este de minimum 50.000 euro/beneficiar și de maximum 2 milioane euro/beneficiar.

Beneficiarii prezentei scheme sunt: unitățile administrativ teritoriale, definite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, respectiv:

  • municipii reședință de județ, municipiul București, inclusiv subdiviziunile municipiului București (sectoarele municipiului București);
  • alte municipii;
  • orașe;

Pentru mai multe detalii puteți descărca documentele următoare:

Ordinul Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și  Ghidul specific — Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 — Fondul local și Ordinul Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și Schema de ajutor de stat „Sprijin acordat pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență — PNRR/2022/C10 — Fondul Local — promovarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice” – https://mdlpa.ro/pages/pnrr