Componenta 5 – Valul renovării

Buget – 2.200 milioane Euro 

Documente utile

  • Investiția 1. Instituirea unui fond pentru ”Valul Renovării” care să finanțeze lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice a fondului construit existent, printr-un program de investiții structurat în două axe, una dedicată clădirilor private și alta clădirilor public
  • Investiția 1.a – Axa 1 Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale

Instituția responsabilă de reformă
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Buget:
Bugetul total 1.000 milioane Euro

Beneficiari:
Administrația publică locală, inclusiv sectoarele municipiului București, Asociații de proprietari, locatari

Obiectiv:
Obiectivul investiției este renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, respectiv renovarea integrată a clădirilor rezidențiale multifamiliale (eficiență energetică și consolidare seismică.

Activități:
Vor fi stabilite prin Ghidul specific și vor susține finanțarea de proiecte pentru creșterea eficienței energetice sau proiecte demonstrative de eficiență energetică, cu un grad de renovare moderată sau aprofundată, cu o reducere minimă a consumului de energie de 30%, respectiv de 60%, și a emisiilor de CO2; proiecte de renovare integratărată (eficiență energetică și consolidare seismică) cu menținerea acelorași cerințe pentru renovarea energetică.

Termen de lansare al investiției:
Investiția a fost lansată în Q1 din anul 2022.

http://www.adrcentru.ro/pnrr-componenta5/s-au-publicat-5-ghiduri-de-finantare-in-cadrul-pnrr-componenta-valul-renovarii/

  • Investiția 1.b – Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice

Instituția responsabilă de reformă
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Buget:
Bugetul total 1.170 milioane Euro

Beneficiari:
Ministerele, alte organe de specialitate care se organizează din subordinea Guvernului ori a ministerelor, instituțiile publice din subordinea Guvernului ori a ministerelor, autorităţile administrative autonome înființate prin legi organice, UAT – județ, municipii reședință de județ și alte municipii, inclusiv sectoarele Municipiului București, Instituții publice și servicii publice organizate ca instituții publice de interes local sau județean (finanțate din bugetul local) din subordinea UAT, Instituția prefectului, Parteneriate între entitățile enumerate mai sus și parteneriate dintre autorități și alte entități prevăzute de lege.

Obiective:
Obiectivul investiției este renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, respectiv renovarea integrată a clădirilor publice (eficiență energetică și consolidare seismică).

Activități:
Vor fi stabilite prin Ghidul specific și vor finanța lucrări pentru creșterea eficienței energetice sau proiecte demonstrative de eficiență energetică cu un grad de renovare moderată sau aprofundată, cu o reducere minimă a consumului de energie de 30%, respectiv de 60%, și a emisiilor de CO2; proiecte de renovare integrată (eficiență energetică și consolidare seismică) cu menținerea acelorași cerințe pentru renovarea energetică.

Termen de lansare al investiției:
Investiția a fost lansată în Q1 din anul 2022.

http://www.adrcentru.ro/pnrr-componenta5/s-au-publicat-5-ghiduri-de-finantare-in-cadrul-pnrr-componenta-valul-renovarii/

  • Investiția 2. – Realizarea Registrului național al clădirilor, sistem informatic georeferențiat (logbook conform strategiei Renovation wave) și implementarea treptată a pașaportului energetic al clădirilor

Instituția responsabilă de reformă
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Buget:
Bugetul total 5 milioane Euro

Beneficiari:
Autorități publice centrale și locale

Obiectiv:
Obiectivul investiției este monitorizarea performanțelor fondului construit și fundamentarea politicilor pe evidențe prin realizarea registrului digital al clădirilor și implementarea treptată a pașaportului energetic al clădirilor.

Activități:
Vor fi stabilite prin Ghidul specific și vor susține finanțarea includerii în Registrul național digital al clădirilor, în cadrul unei secțiuni pilot, a informațiilor referitoare la clădirile renovate prin intermediul investițiilor finanțate din PNRR.

Termen estimativ de realizare al investiției:
Termen estimativ de realizare al investiției este Q4 din anul 2024.

  • Investiția 3. – Consolidarea capacității profesionale a specialiștilor și lucrătorilor din domeniul construcțiilor prin dezvoltarea de cursuri de formare privind eficiența energetică a construcțiilor

Instituția responsabilă de reformă
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Buget:
Bugetul total 10 milioane Euro

Beneficiari:
Instituții de învățământ superior/ instituții din Sistemul Național de cercetare-dezvoltare cu profil relevant pentru domeniul construcțiilor civile, instalațiilor și arhitecturii sau orice altă entitate care are capacitatea de a furniza expertiză în domeniu, care vor organiza și furniza serviciile de training specializat

Obiectiv:
Obiectivul investiției este îmbunătățirea competențelor specialiștilor și a lucrătorilor din domeniul construcțiilor pentru a asigura tranziția către o economie verde și adaptarea la efectele schimbărilor climatice, în special în ceea ce privește soluțiile cu emisii reduse de carbon, care utilizează în mod eficient resursele, utilizate pentru lucrările de renovare energetică.

Activități:
Vor fi stabilite prin Ghidul specific și vor susține finanțarea schemelor de certificare în domeniul performanței energetice a clădirilor și specialiștilor și a lucrătorilor din domeniul construcțiilor în domeniul eficienței energetice

Termen estimativ de realizare al investiției:
Termen estimativ de realizare al investiției este Q4 din anul 2023.

  • Investiția 4. – Economie circulară și creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice
  • Investiția 4.a Susținerea eficienței energetice prin dezvoltarea și testarea de materiale noi și soluții tehnologice a clădirilor istorice

Instituția responsabilă de reformă
Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului

Buget:
Bugetul total 5,05 milioane Euro

Beneficiari:
Ministerul Culturii (ca autoritate de reglementare în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil) și Institutul Național al Patrimoniului (instituție aflată în subordinea MC), MDLPA (ca autoritate de reglementare în domeniul construcțiilor)

Obiectiv:
Crearea unui cadru instituțional care să sprijine realizarea intervențiilor de eficientizare energetică a clădirilor istorice (monumente istorice clasate, fond construit cu valoare istorică și culturală, imobile din zonele de protecție a monumentelor istorice) cu respectarea și prezervarea valorilor de patrimoniu.

Activități:
Vor fi stabilite prin Ghidul specific și vor presupune înființarea și dotarea unui laborator pentru analiză experimentală a materialelor și soluțiilor tehnologice pentru diferite tipuri de clădiri istorice și realizarea unui set de standarde și recomandări tehnice (ghiduri) cu privire la materialele și soluțiile tehnicile – inclusiv prin digitalizare – care pot fi folosite pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor istorice, în funcție de regiune, tradiție constructivă și caracteristici fizice.

Termen estimativ de realizare al investiției:
Investiția a fost lansată în Q4 din anul 2024.

  • Investiția 4.b Dezvoltarea aptitudinilor profesionale în vederea intervenției pe clădiri istorice

Instituția responsabilă de reformă
Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului

Buget:
Bugetul total 1,70 milioane Euro

Beneficiari:
Ministerul Culturii (ca autoritate de reglementare în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil), Institutul Național al Patrimoniului, MDLPA (ca autoritate de reglementare în domeniul construcțiilor), instituții de invățământ superior/ instituții din Sistemul Național de cercetare-dezvoltare, cu profil relevant pentru domeniul construcțiilor civile, instalațiilor și arhitecturii, protejării și conservării patrimoniului sau orice altă entitate care are capacitatea de a furniza expertiză în domeniu

Obiectiv:
Crearea unui cadru instituțional care să sprijine realizarea intervențiilor de eficientizare energetică a clădirilor istorice (monumente istorice clasate, fond construit cu valoare istorică și culturală, imobile din zonele de protecție a monumentelor istorice) cu respectarea și prezervarea valorilor de patrimoniu.

Activități:
Vor fi stabilite prin Ghidul specific și vor presupune finanțarea cursurilor de formare privind intervențiile aferente clădirilor istorice și eficiența energetică a acestora, în cadrul unui centru de formare în domeniul restaurării monumentelor istorice.

Termen estimativ de realizare al investiției:
Termen estimativ de realizare al investiției este Q4 din anul 2025.

  • Investiția 4.c Susținerea economiei circulare prin crearea unui centru-pilot pentru colectarea și reutilizarea materialelor de construcție istorice provenite din demolări legale

Instituția responsabilă de reformă
Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului

Buget:
Bugetul total 5 milioane Euro

Beneficiari:
Ministerul Culturii (ca autoritate de reglementare în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil), deconcentratele acestuia, precum și Institutul Național al Patrimoniului (instituție aflată în subordinea MC), MDLPA (ca autoritate de reglementare în domeniul construcțiilor)

Obiectiv:
Introducerea practicilor de economie circulară în domeniul restaurării monumentelor istorice din România, prin crearea unui cadru organizațional pentru colectarea și reutilizarea materialelor de construcții provenite din demolarea construcțiilor istorice.

Activități:
Vor fi stabilite prin Ghidul specific și vor presupune înființarea și dotarea unui centru-pilot prin intermediul căruia vor fi auditate spre demolare clădiri sau părți de clădiri istorice, pentru ca mai apoi materiale și produse istorice să fie reutilizate în cadrul restaurării patrimoniului cultural construit.

Termen estimativ de realizare al investiției:
Termen estimativ de realizare al investiției este Q4 din anul 2024.

  • Investiția 4.d Susținerea economiei circulare prin asigurarea întreținerii regulate a clădirilor istorice

Instituția responsabilă de reformă
Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului

Buget:
Bugetul total 3,1 milioane Euro

Beneficiari:
Ministerul Culturii (ca autoritate de reglementare în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil), deconcentratele acestuia, precum și Institutul Național al Patrimoniului (instituție aflată în subordinea MC), MDLPA (ca autoritate de reglementare în domeniul construcțiilor)

Obiectiv:
Crearea unui ecosistem de inovare în domeniul protejării monumentelor istorice din România, prin dezvoltarea unor mecanisme specializate și a unor instrumente de cooperare între instituțiile publice locale, IMM-uri, organizații neguvernamentale și proprietarii de patrimoniu.

Activități:
Vor fi stabilite prin Ghidul specific și vor presupune finanțare pentru adaptarea cadrului normativ pentru susținerea economiei circulare prin asigurarea întreținerii regulate a clădirilor istorice.

Termen estimativ de realizare al investiției:
Termen estimativ de realizare al investiției este Q4 din anul 2024.